Asa ne-am recompus (continuare)

Cu cit trece timpul (si problemele se schimba), mutarea noastra in Piata Amzei pare tot mai simpla si lina. Bine ca mai exista pozele sa ne aduca aminte...
Tot magazinul a fost mai intii un maldar de mobila si cutii. Noroc ca maldarul statea intr-un loc nou, curat si spatios. Si, mai ales, luminos.

Pe linga noi, cei 4 pukkafuzi cu miini harnice, o intreaga cohorta de probleme si oameni au misunat citeva zile bune printre bagaje: din nou Marian, electricianul, cu prizele si lampile, cei cu asamblatul mobilei vechi, cei cu cablurile pentru sistem, telefoanele, internetul, alarma, BGS-ul, mobila noua si din nou curatenia ca la atita lume s-a facut la loc mizerie.

Cind mobila a fost pusa pe pozitii si am inceput sa scoatem produsele de prin cutii a inceput sa mai semene a magazin - si ce magazin...

Lipitul autocolantelor cu sigla pe geamul vitrinei a fost un moment important - ne-am recapatat identitatea in ochii trecatorilor curiosi.

Una din pozele mele preferate. Facuta seara, pe 3 Aprilie, de ziua Danielei pe care am sarbatorit-o prin munca :(.

Apoi a venit completarea noua de mobila, mirosind frumos, a lemn proaspat si a lac... Tino a inaugurat barul cu veselie si o bautura energizanta Schekster's Organic.

Si s-au umplu rafturile. Abia aici, la multa lumina si spatiu, a remarcat lumea ce deosebita e mobila noastra vintage-vernil.

Doamne, ce frumos zimbeste Elena cind totul e gata - eu sa fiu in locul clientilor i-as da ei toti banii...

Si clientii chiar au inceput sa apara... Fiindca Elena le-a zimbit. Si fiindca Tino si-a spalat sortul si l-a pus peste camasa calcata, cu carouri mici. Si fiindca Daniela a facut toate comenzile (vezi vizeta ei de sef si controlor in adincimea fotografiei). Si fiindca magazinul arata atit de prietenos si de bine...

Si-am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asa. 
(Fie vorba intre noi, a fost horror de obositor si de costisitor.)
Am simtit ca merita chiar de a doua zi dupa deschidere, cind o domnisoara stilata si inteligenta (genul acela de clienti pe care il iubesc), a cumparat o felie de tort raw, l-a mincat la bar si mi-a spus: "numai la Paris am mai vazut astfel de locuri...". 
Eram asa de uzata nervos dupa luna noastra de transhumanta, ca mi-a venit s-o string in brate si sa pling putin... dar mi-a fost teama sa n-o sperii.
ileana