Amintiri din George Vraca

on duminică, 23 iunie 2013

Am trecut de curind pe straduta centrala dar dosita a fostei noastre locatii, George Vraca, numita dupa un actor probabil adincit intr-un somn de veci tulburat de cele mai negre cosmaruri.


In martie 2012, cind peisajul devenea tot mai dezolant (adica imputit) iar chiria raminea inflexibila am plecat cu magazinul in spate iar plecarea mi-a adus una dintre cele mai neasteptate surprize: in locul nostru s-a mutat femeia care vindea in fata magazinului, chiar pe jos, pe ziar, legume si fructe luate din engros.
(i-am facut multe poze din pacate pierdute o data cu iphone-ul furat din magazin)

Cind am cunoscut-o, s-a instalat pe trotuar cu drepturi depline si scutite de taxe declarind ca ea e venita aici dinaintea noastra, demuuuult, cam odata cu Glad, Gelu si Menumorut. Ne-am razboit o vreme, amenintind-o si pirind-o sectoristului care a ramas evident impasibil, pina in momentul in care a nascut al patrulea lea copil si a inceput sa vina “la servici” cu caruciorul dupa ea.

Am sfirsit convietuind iar simbioza a inceput sa functioneze. Cind cineva mi-a busit masina parcata, ea i-a luat prompta numarul. Cind venea controlul la textilele de pe colt, ne dadea semnalul. Cind vreun client iesea nemultumit de preturi de la noi, ea il imbia cu ceva accesibil. De atunci promitea mai mult, emana marketing prin toti porii...

Dupa ce proprietara n-a reusit sa inchirieze altcuiva, i-a dat spatiul ei, cu 200 de euro mai putin, lucru de neconceput in ceea ce ne priveste.

Efortul urias pe care l-a facut intrind in aspra legalitate ma induioseaza si astazi.
Mi-am dat seama cit de aspirationala o fi fost Pukka Food pentru ea, care vindea jos, pe trotuar, si ce vis efemer i s-a implinit cind s-a vazut mutata acolo... (sau, cine stie, poate ma insel, foarte posibil s-o fi dus mai bine ca noi)

Devenita chiriasa cu acte, a vopsit tot interiorul in ulei verde brad si a scris pe geam: “Fructe si legume pentru sanatatea dvs”. Eu cind zic c-am facut multa munca de informare, nu vorbesc degeaba...

La rugamintea mea, a impartit o vreme noile noastre carti de vizita in functie de dispozitie - unii clienti au ajuns dupa noi in Amzei, altora le-a zis ca nu stie unde sintem...

A rezistat cu stoicism mai putin de un an de zile. Pe oblonul de la geam lasat, grafitizat dintotdeauna cu HOP, e din nou anuntul “de inchiriat”. 


La momentul vizitei mele, desi in numar restrins, comitetul de strada era prezent la apel.

Mai batrin, mai jegarit dar la fel de activ, domnu’ Nicu, paznicul izgonit al cladirii interbelice in paragina de vizavi, mesterea scaune pe trotuar, intr-un microclimat cu tomberon si cuier exterior. Un supravietuitor. Cit am stat noi pe George Vraca a trecut printr-un incediu, o sinistrare si o cadere in cap in timp ce repara balconasul de la etajul 1. Ii mai ofeream din cind in cind expirate dar el ne cerea mereu gem pe care il servea predilect de dimineata cu alcool rafinat ieftin.


Vizavi de el, drojdierii abonati la nonstop-ul lu’ domnu’ Dan (lipsea de la apel somalezul rebel Vasile), au scos, in mod cu totul surprinzator, la vinzare niste carti – daca nu mai au ce bea macar citesc...


Parea ca apocalipsa rasese de curind George Vraca lasind in urma o natura moarta cu reminescente 
accidentale de viata.


Un produs Blogger.